DIPLOMATIE PUBLICA IN LUME SI LA NOI

Leave a comment

November 14, 2012 by diplomatiepublica

            Diplomatia publica a devenit activitate de sine statatoare – institutional si din perspectiva actiunilor specifice, pentru prima data in Statele Unite ale Americii la mijlocul anilor ’60. De altfel literatura de specialitate consemneaza aparitia diplomatiei publice in State ca un act natural si firesc in vreme ce alte opinii sustin ca America ar fi cel mai nefiresc stat care ar putea avea indrazneala de sustine ca utilizeaza ceea ce se mai denumeste – soft power.

            Putem considera ca SUA au folosit actiuni de diplomatie publica inca inainte de infiintarea institutionala a biroului pentru diplomatie publica, fara insa a denumi cumva demersurile – in primul rand pentru a fructifica in dimensiunea perceptiei publice internationale, participarea in cel de-al doilea Razboi Mondial si mai apoi in diverse alte directii – atat in dimensiunea promovarii democratiei si a respectarii drepturilor si libertatilor omului dar si pentru justificarea unor interventii militare in anumite puncte de pe mapamond.

Diplomatia publica americana este cea care a scris si diseminat “povestea americana”, egalitatea de sanse, perceptia de natiune invingatoare, perceptia de natiune cuceritoare a tuturor limitelor stiintei si tehnologiei si nu in ultimul rand, diplomatia publica americana a construit o perceptie absolut remarcabila pentru ceea ce inseamna democratia americana.

Sigur, diplomatia publica americana si-a stabilit in diverse intervale de timp, diverse obiective – intr-o anumita perioada lumea intreaga trebuia sa stie ca un american a fost primul pamantean care a pasit pe Luna si a aflat, in alta perioada America a dorit sa fie stiuta de intreaga lume forta ei economica si militara si lumea a flat, America a vrut sa stie intreaga lume ca este capabila sa se refaca in urma unor agresiuni nedrepte asupra unor simboluri sfinte pentru americani si asupra unor cetateni civili nevinovati si lumea intreaga a aflat. Toate acestea au fost posibile prin intermediul diplomatiei publice americane care astazi este sustinuta de un aparat de mii de oameni cu un buget atent socotit de Congres. Diplomatia publica americana este intr-atat de eficienta si sofisticata incat institutional este reglementata in asa fel incat sa nu poata fi folosita in interiorul Statelor Unite.

De aici, dragii mei, avem multe de invatat, iar literatura pe acest subiect exista din belsug.

            La inceputul anilor 2000, Marea Britanie se confrunta cu o situatie destul de dificila din perspectiva imaginii in unele state, mai exact fie spus, din perspectiva perceptiei pe care o avea in randul cetatenilor statelor occidentale. Marea Britanie era asociata cu atribute de mult timp depasite – o tara in declin, traditionalista, rasista si cu o pregnanta tenta imperialista. In anul 2002, guvernul britanic a creat Consiliul pentru Gestionarea Strategiei de Diplomatie Publica – un organism cu scop asumat de a disemina informatie in randul cetatenilor altor state. Strategia britanicilor s-a sprijinit pe doua concepte directoare -“traditie dinamica” si “principiali si profesionisti”.

            Ministerul Afacerilor Externe din Polonia concepea inca din primele zile de democratie fundamentele diplomatiei publice poloneze cu scopul influentarii opiniei publice internationale. In viziunea diplomatilor polonezi, diplomatia publica reprezinta un set de actiuni in cadrul carora actorul principal este guvernul prin intermediul MAE polonez iar receptorul, beneficiarul informatiei transmise fiind reprezentat de populatia altor state (Germania, Austria, Suedia, Franta).

In anul 2000 Polonia lanseaza prima campanie de diplomatie publica cu scopul de a influenta opinia liderilor si factorilor de decizie din statele membre UE. Campania de diplomatie publica nu viza numai aspecte premergatoare aderarii la Uniunea Europeana ci si aspecte legate de perioada post aderare. Strategia poloneza se baza pe doua categorii de receptori, asadar, pe de o parte liderii tarilor UE care urmau sa isi ofere votul pentru aderare, dar si functionarii de rang inalt din institutiile europene pentru perioada post aderare. In ceea ce priveste mesajul polonez de diplomatie publica, acesta a fost splituit si adaptat fiecarui spatiu de adresare – in Franta s-a insistat pe transmiterea in presa franceza de mesaje referitoare la rezultatele remarcabile ale agriculturii intrucat perceptia franceza era defavorabila, considerandu-se ca agricultura poloneza este rudimentara si neproductiva – in consecinta nu merita finantare europeana iar produsele poloneze de slaba calitate. In ce priveste Germania si Austria, diplomatia publica poloneza a diseminat o cantitate imensa de mesaj pe tematici legate de piata muncii si migratie. In Suedia, Polonia prin intermediul diplomatiei publice, a transmis mesaje care vizau rezultatele deosebite obtinute in domeniul protectiei mediului.

            Experienta diplomatiei publice a Turciei ne demonstreaza cat de necesara, dar si cat de extraordinare pot fi rezultatele diplomatiei publice, chiar daca aceasta in Turcia se manifesta tarziu, in 2010.

Oficiul pentru diplomatie publica in Turcia este pozitionat institutional in subordinea Cabinetului Primului Ministru.

Diplomatia publica turca este aceea care a reusit sa disemineze elemente soft power atat in relatia cu Orientul Mijlociu cat si cu statele din Europa si Asia. De altfel nu putem sa nu remarcam felul in care diplomatia publica turca a reusit sa modifice perceptia publica internationala care pana la un moment dat a ramas blocata in matricea de caracterizare  a Imperiului Otoman si care descria Tuircia moderna prin prizma unor perceptii invechite cu trimitere la Evul Mediu.

Tot diplomatia publica turca este aceea care a reusit sa dovedeasca mediului international ca desi in tara viata politica este presarata de elemente deloc usor de gestionat, evolutia si emanciparea societatii si tarii in general garanteaza rezolvarea integrala si democratica a problemelor interne.

Turcii au ales sa disemineze in exterior mesajul conform caruia “tara se modernizeaza rapid si profund prin conservarea valorilor mostenite din istorie”.

            Diplomatia publica israeliana reprezinta una dintre cele mai puternice si sustinute actiuni ale acestui stat in plan international. De fapt, diplomatia publica israeliana se confunda cu insasi diplomatia traditionala a statului Israel.

In Israel exista Ministerul de Diplomatie Publica si Afaceri Diaspora. Diplomatia publica israeliana poarta numele de HASBARA.

Prin insasi decizia ca de diplomatia publica a statului Israel sa se ocupe o institutie cu rang de minister, ne putem imagina care este importanta pe care diplomatia israeliana si statul Israel acestui domeniu.

            Romania are nevoie astazi de diplomatie publica asa cum are nevoie de aer. Ma voi abtine sa critic pentru ca scopul demersului este acela de a face inteles un concept – deocamdata la nivel teoretic.

            In Romania, ca va vine sa credeti sau nu, in perioada interbelica, s-a desfasurat o impresionanta actiune in sensul reprezentarii si promovarii tarii si natiunii. Initial a fost infiintat un Birou de Presa pentru actiuni de “propaganda” iar mai apoi s-a infiintat Ministerul Propagandei ca in final sa avem un Minister al Propagandei si Informatiilor.

Interesant este ca reprezentantii delegati ai Romaniei la acea vreme erau nume sonore – E. Cioran, M. Eliade si altii, oameni care prin devotamentul lor au contribuit la atingerea unor rezultate absolut remarcabile pentru tara si natiune. Una dintre cele mai mari realizari a fost aceea ca Romania era la acea vreme catalogata drept “lider regional”, in toata Europa erau zeci de catedre de limba romana in cele mai de seama universitati, cele mai reprezentative librarii gazduiau zile ale cartii romanesti, ziarele din toata Europa scriau despre Romania in note favorabile iar diplomatia conventionala (de la cea carmuita de Titulescu si pana in vremea lui Visoianu) isi gasea in sfarsit un sprijin real intr-o practica diplomatica noua la acea vreme.

Banuiesc ca termenul de “propaganda” a atras atentia – termenul nu a fost inventat de comunisti. Ministere ale propagandei au existat in toata Europa (occidentala sau rasariteana), insa vestul pare sa se fi miscat mai repede in inlocuirea acestei denumiri dupa ce fascistii au aruncat o lumina ingrozitoare asupra termenului. Noi am ramas pana tarziu prieteni cu “propaganda”, dar despre diferentele semnificative intre “diplomatie publica”, “nation branding” si “propaganda” voi scrie intr-o postare viitoare.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: