VREA UCRAINA IN EUROPA? NOI STIM S-O ADUCEM AICI?

Leave a comment

March 31, 2014 by diplomatiepublica

Dan Dima NewspaperCiteam cu ceva timp in urma un foarte interesant studiu al lui Max Boot de la Council for Foreign Relations si Michael Doran de la Brookings, care isi propunea sa raspunda unei intrebari justificate – Este diplomatia publica americana prea soft? Conextul era acela in care diplomatia publica din SUA era asteptata sa ofera ceva mai multe rezultate pe frontul din Orient. Concluzia finala (desi este o barbarie sa reduc totul la aceasta) ar fi ca America se multumeste sa povesteasca lumii “visul american” fara a se interesa prea mult de felul in care lumea araba, sa spunem, se vede pe ea insasi.
Incercarea noastra este de a completa aceasta imagine cu felul in care diplomatia publica europeana reuseste sa isi produca efectele in spatiul emergent caruia pretinde ca ii aloca statutul de spatiu de extindere.

Situatia tensionata din Ucraina, eventualele si posibilele ei dezvoltari atat in Ucraina dar si in Republica Moldova (Transnistria si Gagauzia), sunt cel mai adesea analizate din perspectiva geostrategica si geopolitica. Exista, insa, perspective de analiza care ar putea oferi o imagine mai clara si proiectii mai pragmatice si mai aplicate disponibilitatilor si capacitatilor de oportunitate ale Romaniei in raport cu respectivele evenimente.

Analizand situatia din zona de conflict pe palierul implicatiilor de perceptie (soft power), actorii cu cea mai relevanta prezenta in acesta matrice sunt – Ucraina, Uniunea Europeana, Statele Unite ale Americii si Federatia Rusa. Intr-un plan secund i-am distinge si pe actorii care au avut o evolutie discutabila, iar aici ma refer la acei actori care si-au dorit capitalizarea momentului pentru cauze personale (Polonia, Germania) si in cele din urma pe actorii care nu au exprimat inca o pozitie nuantata.

Prima problema care se pune in mod justificat este daca Ucraina isi doreste intr-adevar democratizarea, ori, altfel spus, daca in societatea ucraineana exista un numar suficient de mare de sustinatori ai orientarii tarii catre democratie, libertate, economie de piata, stat de drept si alte valori specifice occidentului. Concluzia nu este foarte clara intrucat pe de o parte, de vointa poporului ucrainean depinde exclusiv directia si orientarea acestei tari (negocierea cu Yanucovici nefiind catusi de putin suficienta), iar pe de alta parte, pentru ca in istorie foarte putine popoare/ natiuni si-au clivat singure destinul, de la o oranduire totalitara, comunistoida si sovietoida catre una libera, democrata si occidentala. Asadar, putem spune ca “de unii singuri”, ucrainenii nu pot ajunge in mod normal in situatia de a asimila valorile Europei.

Un sprijin in acest sens ar fi putut veni din partea SUA daca nu cumva o astfel de actiune directa de influneta si “soft power” nu ar fi iritat si mai mult Kremlinul. Totodata, Uniunea Europeana ar fi putut desfasura anterior declansarii revoltelor din Piata Maidan actiuni de influenta si informare, daca Uniunea si-ar fi asumat lectia americana in 1946 (securizarea zonei democratice din vestul Europei dupa incheierea razboiului) ori mai ales dupa 1961 (gestionarea actiunilor de soft power dupa aparitia Zidului Berlinului). Din pacate partea americana a considerat extinderea Europei o problema exclusiv comunitara, iar Uniunea Europeana se pare ca s-a multumit sa primeasca in dar de la americani un “safety zone” de democratie, fara s-o intereseze si felul in care a fost realizat acest sanctuar.

Faptul ca nu in toate orasele Ucrainei manifestatiile s-au petrecut la aceeasi intensitate si nicidecum in aceeasi forma ne arata ca societatea ucraineana nu a fost suficient de bine pregtita argumentativ ca sa sustina o intoarcere cu fata spre vest. Numarul mare de morti si de raniti si numarul inexplicabil de mare de zile de confruntare ne arata ca nici macar la Kiev populatia nu a primit mesajul din vest, acel suport argumentativ solid necesar pentru o mobilizare totala si o victorie decisiva impotriva sistemului.

S-a constatat in ultimii ani ca “social media”, in evaluarea occidentala, cea care ar trebui sa reprezinte o suma si o chintesenta a tuturor insrumentelor de soft power folosite anterior, Twitter si Facebook trebuind tina loc de vector de influenta precum Radio Europa Libera sau Vocea Americii, nu a acoperit suficient de bine plaja de necesitati. Diferenta dintre cele doua tipuri de instrumente utilizate larg in public diplomacy si soft power este aceea ca Twitter “scoate” informatii din zona de conflict (informeaza in timp real media occidentala fara costuri prea mari), sau mobilizeaza intr-o oarecare masura si cu anumite limite fortele combatante care in cele mai multe cazuri nu au alte mijloace de comunicare si coordonare, in vreme ce vectorii conventionali (precum posturile de radio sau tv internationale si transnationale functioneaza in regim bidirectional (adica pot introduce in spatiile inchise inputuri de tipul celor transmise de radiourile amintite in perioada Razboiului Rece). In mod cert, cunoscandu-se deja deznodamantul actiunilor din Republica Moldova si mai recent din Ucraina, cele doua categorii de vectori de soft power nu se exclud, ci mai mult, se completeaza – lipsa uneia dintre aceste categorii provocand disfunctiuni si costuri de toate tipurile.

Atunci cand am spus ca societatea ucraineana nu a fost suficient de bine pregatita sa se intoarca spre vest m-am referit in principal la faptul ca spatiul intenational si occidentul in special au furnizat prea putine si in regim discontinuu elementele si argumentele pro democratice, in vreme ce magnetizmul rus si-a facut permanent si puternic simtite efectele. Prin urmare, am putea considera ca Uniunea Europeana, pe langa faptul ca a riscat sa stea la masa cu un personaj pe care ulterior il urmareste pentru a-l sanctiona, a provocat prea mult si la momentul cel mai nepotrivit (din acest punct de vedere) actiunile de startare a unui proces democratic la Kiev.

O alta problema pe care o sesizam in Ucraina este pericolul de reversibilitate al oricarei incercari de democratizare – fie ca s-a intamplat in trecut (Regimul Timoshenko), ca se intampla astazi, ori ca se va intampla in viitor. In aceasta tara segmentul de societate cu nivelul cel mai bun de trai este plasata in jumatatea de est, vecin cu Federatia, este o categorie de public ortodox, iar limba ucraineana vorbita de acesti oameni este izbitor de asemanatoare cu cea rusa. Spre exemplu, peste 40% dintre cuvintele din limba ucraineana sunt identice cu cele din limba rusa si au acelasi inteles, iar restul de 60% sunt foarte asemamanatoare – scrierea se face in continuare cu litere chirilice. Limba oficiala in aceasta tara a fost limba rusa mai bine de 30 de ani– aceasta insemnand ca astazi pe intreg cuprinsul tarii o conversatie pornita in limba rusa se poate incheia in ucraineana si ca vorbitorii care doresc o exprimare licentioasa, academica sau conventional politicoasa adesea vorbesc rusa.

Tinand cont ca in estul Europei alte state sunt supuse riscului reversibilitatii procesului democratic, desi in cazul acestora nu exista neaparat o vocatie culturala pro rusa, putem considera ca reversibilitatea in Ucraina este mai mult o certitudine (probata deja) decat o posibilitate fatalista.

Unde este Romania in tot acest context? Nu este foarte clar, desi ar trebui sa profitam de context. Vorbim aceeasi limba cu aproape un milion de ortodocsi din Ucraina si cu alte cateva milioane de oameni in Republica Moldova. Putem fi un exemplusi un actor important daca vom intelege ce este si cum anume se utilizeza diplomatia publica si soft power in aceste conditii date. Nici Europa, dupa parerea mea si din perspectiva input urilor pe are le poate aduce, nu trebuie sa se multumeasca cu foarte putin, evident, daca Uniunea va reusi sa afle in timp util care ii este scopul (promit sa revin pe acest subiect) si menirea in lume.

In lipsa unor actiuni de acest tip trebuie sa luam in considerare riscul iminent la care sunt supuse natiunile din astfel de state. In primul rand exista riscul unei scaderi accentuate de credibilitate a comunitatii internationale in perceptia populatiilor din aceste tari, dar si o scadere accentuata de incredere a comunitatii internationale privitoare la vocatia democratica a acestor populatii pentru valorile democratice. Aceasta, in mod automat conduce spre o ostilizare a respectivelor natiuni atat pentru mediul de agresiune (Federatia Rusa) dar si pentru fortele de la care s-au agregat asteptari de sprijin (occident, comunitate internationala).
De asemenea, factorul de identitate nationala, mai cu seama in Ucraina, se afla sub riscul unei disolutii atat din cauze cultural lingvistice dar si pentru ca interactiunile societatii civile profunde cu occidentul se vor diminua pana la disparitie – climatul intern facand respectivul spatiu nefrecventabil si nesigur.

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: