TOP 10 POVESTI DE SUCCES ALE DIPLOMATIEI PUBLICE MONDIALE SI ALTE CATEVA RESTANTE

Leave a comment

April 14, 2014 by diplomatiepublica

AnnualReview4 (2)Centrul pentru Diplomatie Publica al USC publica Top 10 – Cele mai de succes povesti de diplomatie publica in 2013, la nivel mondial. M-am bucurat sa regasesc in acest material observatiile unora dintre oamenii pe care ii pretuiesc pentru performantele lor in acest domeniu – Jenyffer Salvo, Philip Seib, Nick Cull, Jay Wang. Cu o parte dintre ei ma voi intalni in iulie la Los Angeles.

Iata care sunt cele 10 povesti de succes in diplomatia publica a lui 2013, urmand sa ofer dupa aceasta lista si cateva dintre lucrurile neclare sau neclarificate din diplomatia publica a anului 2013 si inceputul lui 2014:

 

  1. Eforturile Papei Francisc de schimbare a perceptiei Bisericii Catolice printr-o convingatoare aplecare catre problemele societatii – lupta pentru egalitate sociala si economica, dezvoltare etc. Intr-adevar, Vaticanul avea nevoie de un face-lift, iar efortul Papei Francisc pare sa fi dat deja rezultate cuantificabile.
  2. Presedintele Vladimir Putin a avut un an plin in 2013 – op ed uri in publicatiile de forta din SUA, eliberarea activistilor care fusesera incarcerati pentru blasfemie etc. Din pacate, Rusia ramane neconvingatoare pe palierul perceptiei publice – Efectul scontat pentru Jocurile Olimpice de iarna pare sa se fi anulat aproape instantaneu din pricina pozitiilor publice ale presedintelui Federatiei Ruse fata de drepturile homosexualilor.
  3. Malala Yousafzay – eleva pakistaneza militanta care la 16 ani a supravietuit unei tentative de asasinat pus la cale de talibani si care ajunge cel mai tanar nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace.
  4. Presedintele Braziliei, Dilma Rousseff, loveste fulgerator prestigiul administratiei americane dupa dezvaluirile lui E Snowden. Evenimentul s-a petrecut in fata Adunarii Generale a Natiunilor Unite, acesta fiind probabil si motivul pentru care stirea a avut un mai mare impact pe continentul american decat aici in Europa.
  5. Nelson Mandela ne paraseste lasand in urma o mostenire uriasa de unitate, reconciliere si devotament in lupta pentru drepturile omului.
  6. Facebook adauga la lista de natiuni de provenienta in meniul retelei Kosovo. Cel putin in spatiul virtual, din 2013, Kosovo devine a 103 a natiune.
  7. In primul an de participare la Bienala de la Venetia, Angola primeste Leul de Aur. Sigur ca premiul a avut si o oarecare semnificatie in palier politic, insa ceea ce am retinut de aici este ca Angola abordeaza sau doreste sa abordeze problema aceasta din perspectiva diplomatiei culturale.
  8. Desi relatia SUA – Afganistan ramane in continuare destul de discutabila, in 2013 se lanseaza Sesame Workshop pentru tinerii afgani. Sesame Street si figurinele din Muppets ajung sa devina vectori de diplomatie publica americana in 145 de tari, amintindu-ne prin aceasta ca paleta de vectori este in continua expansiune desi obiectivele raman cam aceleasi – alfabetizare, toleranta, viata sanatoasa, etc.
  9. Prima doamna a Chinei, Peng Liyuan, o indragita cantareata de folk, il insoteste din ce in ce mai des in lume pe liderul de la Beijing. Adevarul este ca Beijingul a cheltuit in 2013 mai mult decat oricare alt guvern (inclusiv Rusia) pentru diplomatie publica, iar utilizarea vectorului “prima doamna” ne face sa credem ca diplomatia publica chineza are in vedere intr-adevar o proiectie veritabil externa intrucat “prima doamna” are o puternica semnificatie in lumea occidentala, semnificatie pe care insa, din pacate, in spatiul intern nu o are.
  10. Emiratele Arabe unite vor gazdui la Dubai, in 2020, World Expo 2020. Tara este pregatita sa organizeze un show grandios, dar totodata sa faca fata si unui val de vizitatori care se anunta “fara precedent”.

 

In mod cert, din aceste experiente reiese un fapt foarte clar – astazi diplomatie publica fac doar aceia care pot proiecta alaturi de mesaj si dovezi factuale. Asadar, 2013 ne ofera inca o data garantia ca propaganda ramane apanajul administratiilor fara viziune, neperformante, necinstite si nelegitime.

In ce priveste SUA, raman consecvent opiniei ca diplomatie publica americana trebuie sa gaseasca (sau sa regaseasca) reteta managementului de perceptie pentru etapele post conflict. Afganistan, Iraq, Libia sunt state in care americanii nu se bucura de o mare simpatie, desi, interventiile SUA au vizat in principiu democratizarea si eliberarea respectivelor natiuni. De asemenea, diplomatia publica americana ar trebui sa deseneze in exterior un profil ceva mai tusat pe spatiul est european, intr-o perioada in care aceasta parte de lume traverseaza diverse crize de sistem. Nu in ultimul rand, poate ar trebui ca diplomatia publica americana sa revina la catedra unde se preda aceasta disciplina pentru a-I aminti Uniunii Europene cum se securizeaza in mod corect spatiile democratizate si care sunt procedurile preparatorii pentru zonele de extindere – toate acestea intr-un efort sincer si angajat al lumii libere de evitare a proceselor reversibile.

CDP_logo

La Centrul pentru Diplomatie Publica din Bucuresti, de-a lungul anului trecut, dar si anul acesta, s-au mai formulat si alte concluzii si observatii in ce priveste evolutiile de diplomatie publica europeana.

Uniunea Europeana trebuie sa decida dupa un an 2013 foarte agitat, care ii este brand purpose ul. De asemenea, consider a fi extrem de util ca diplomatia publica a UE sa se reglementeze cumva, astfel incat, in cel mai scurt timp posibil, sa putem vedea mai putina propaganda in interiorul proiectului si o mai serioasa (profesionista) diplomatie publica a intregului proiect fata de spatiile si zonele emergente. Si aici, cred ca va trebui sa existe o strategie proactiva dar si una de rezerva, reactiva, pe dimensiunea de soft power.

Statele europene membre si nemembre UE au avut si ele un an 2013 destul de plin.

Croatia, noua tara membra UE incearca si pe alocuri reuseste sa isi deseneze un profil agreabil in Europa si intreaga lume, anvergura statului ramanand insa in dimensiunile factuale.

Germania ramane in continuare o tara a carei poveste este strans legata de performanta economica. Germanii sunt constienti ca orice perturbatie in zona alimentarii cu carburant ar fi fatala si performantei economice in sine a Germaniei, dar mai ales, ar fi fatala perceptiei generale externe si influentei pe care tara inca o are in matricea de directionare a Uniunii si Comisiei Europene.

Franta ramane intr-o oarecare penumbra de perceptie, performantele Palatului Elysee par sa traga in jos prestigiul extern al francezilor. Eforturile de relegitimare a establishmentului de la Paris prin alaturarea presedintelui socialist Holande cu alti lideri puternici si legitimi, pare sa nu fie nici pe departe suficienta in angrenajul general.

Elvetia, desi tara nemembra, pare sa rateze ocazia de “a inscrie” in domeniul perceptiei externe, dupa un devastator esec al perceptiei secretului bancar. Referendumurile care au consfintit o anumita pozitie fata de migratie reprezinta numai jumate de drum in diplomatia lor publica, restul de “poveste” pierzandu-se intr-o oarecare deruta de comunicare.

Ungaria ramane o tara credibila in principiu, suficient de mica pentru a nu produce perceptii de mare amplitudine, insa ramane si o tara in care extremismul (cel putin la nivel de statement) infloreste sfidator si oarecum ostil “tolerantei comunitare”. Noile gesturi de prietenie intre Budapesta si Moscova ne arata ca diplomatia publica maghiara a lasat pentru moment armele jos, permitand diplomatiei de tip Orban sa produca efecte in miliarde de dolari pe relatia sus amintita, Ungaria – Rusia.

Polonia, desi un redutabil jucator in domeniul managementului perceptiei externe, in 2013 si inceputul lui 2014 pierde teren, incercand rolul de lider regional. Eforturile ministrului Sikorski de a se erija in rolul de impaciuitor al Europei de Est si esecurile pe relatia cu Ucraina ne arata ca Poloniei i-ar fi fost mai utila o proiectie ingrijita si cultivata in vest, ca si pana acum. Polonia ramane insa un jucator mare in Est, un jucator de diplomatie publica ce a stiut sa isi urmareasca obiectivele – de la atragerea unui numar urias de studenti straini in centrele universitare si pana la managementul perceptiei occidentale fata de migratia poloneza in Europa.

Tarile baltice fac o imagine buna in 2013, iar Europa de Nord, pare sa incerce o strategie comuna de promovare regionala – nefiind foarte clar daca ei vizeaza un framing in interiorul EU sau se pregatesc sa proiecteze perceptii pe zonele din afara UE.

Grecia incearca sa se repozitioneze in perceptie publica externa – din perspectiva economica obtinand din parte Europei cam tot ceea ce si-a prpus sa obtina, chiar daca acest lucru s-a facut cu oarecare costuri de buna perceptie in exterior.

Romania, in fine, suporta consecintele unui mesaj destul de abraziv la adresa Europei, mesaj diseminat pentru obtinerea de resultate electorale in politica interna. Nici lupta impotriva coruptiei nu face imaginea neaparat mai buna, si nu pentru ca lupta ar fi una simulata sau neconvingatoare, ci pentru ca volumul adversarului pare sa fie intr-adevar foarte mare. Din perspectiva economica Romania nu transmite neaparat cele mai bune mesaje in exterior, iar turismul aici pare sa ramana destinat publicului intern. Anumite elemente care tin de gestiunea relatiei minoritate – majoritate afecteaza inca perceptia externa iar pozitionarea geografica a tarii in proximitatea unei zone fierbinti (Ucraina, R Moldova, Transnistria), afecteaza si ea ce mai era de afectat.

Mediul politic practica in continuare un mesaj dublu (poae ceva mai putin tusat decat in 2011 si 2012), un mesaj disproportionat si in continuare, nationalismul acopera zone in care, in mod normal, trebuia sa regasim patriotismul.

Un aspect important asupra caruia Romania va trebui sa se aplece este managementul perceptiei in ce priveste recunoasterea Kosovo – gest politic ce ar putea avea, in mod automat, consecinte asupra perceptiilor legate de alte provincii romanesti (Transilvania).

Zonele de extindere – Ucraina si Republica Moldova. Prima problema care se pune in mod justificat este daca Ucraina isi doreste intr-adevar democratizarea, ori, altfel spus, daca in societatea ucraineana exista un numar suficient de mare de sustinatori ai orientarii tarii catre democratie, libertate, economie de piata, stat de drept si alte valori specifice occidentului. Concluzia nu este foarte clara intrucat pe de o parte, de vointa poporului ucrainean depinde exclusiv directia si orientarea acestei tari, iar pe de alta parte, pentru ca in istorie foarte putine popoare/ natiuni si-au clivat singure destinul, de la o oranduire totalitara, comunistoida si sovietoida catre una libera, democrata si occidentala. Asadar, putem spune ca “de unii singuri”, ucrainenii nu pot ajunge in mod normal in situatia de a asimila valorile Europei. Un sprijin in acest sens ar fi putut veni din partea SUA daca nu cumva o astfel de actiune directa de influneta si “soft power” ar fi iritat si mai mult Kremlinul. Totodata, Uniunea Europeana ar fi putut desfasura anterior declansarii revoltelor din Piata Maidan actiuni de influenta si informare daca Uniunea si-ar fi asumat lectia americana in 1946 (securizarea zonei democratice din vestul Europei dupa incheierea razboiului) ori mai ales dupa 1961 (gestionarea actiunilor de soft power dupa aparitia Zidului Berlinului). Din pacate partea americana a considerat extinderea Europei o problema exclusiv comunitara, iar Uniunea Europeana se pare ca s-a multumit sa primeasca in dar de la americani un “safety zone” de democratie, fara s-o intereseze si felul in care a fost realizat acest lucru.

Faptul ca nu in toate orasele Ucrainei manifestatiile s-au petrecut la aceeasi intensitate si nicidecum in aceeasi forma ne arata ca societatea ucraineana nu a fost suficient de bine pregtita argumentativ ca sa sustina o intoarcere cu fata spre vest. Numarul mare de morti si de raniti si numarul inexplicabil de mare de zile de confruntare ne arata ca nici macar la Kiev populatia nu a primit mesajul din vest acel suport argumentativ solid necesar pentru o mobilizare totala si o victorie decisiva impotriva sistemului.

S-a constatat in ultimii ani ca “social media”, in evaluarea occidentala ar trebui sa reprezinte o suma si o chintesenta a tuturor insrumentelor de soft power folosite anterior, Twitter si Facebook trebuind tina loc de vector de influenta precum Radio Europa Libera sau Vocea Americii. Diferenta dintre cele doua tipuri de instrumente utilizate larg in public diplomacy si soft power este aceea ca Twitter scoate informatii din zona de conflict (informeaza in timp real media occidentala fara costuri prea mari), ori mobilizeaza intr-o oarecare masura si cu anumite limite fortele combatante care in cele mai multe cazuri nu au alte mijloace de comunicare si coordonare, in vreme ce vectorii conventionali (precum posturile de radio sau tv internationale si transnationale functioneaza in regim bidirectional (adica pot introduce in astfel de spatii inputuri de tipul celor transmise de radiourile amintite in perioada Razboiului Rece).  In mod cert, cunoscandu-se deja deznodamantul actiunilor din Republica Moldova si mai recent din Ucraina, cele doua categorii de vectori de soft power nu se exclud, ci mai mult, se completeaza – lipsa uneia dintre aceste categorii provocand disfunctiuni si costuri de toate tipurile.

O alta problema pe care o sesizam in Ucraina este pericolul de reversibilitate al oricarei incercari de democratizare – fie ca s-a intamplat in trecut (Regimul Timoshenko), ca se intampla astazi, ori ca se va intampla in viitor. In aceasta tara segmentul de societate cu nivelul cel mai bun de trai este plasata in jumatatea de est, vecin cu Federatia, este o categorie de public ortodox, iar limba ucraineana vorbita de acestia este izbitor de asemanatoare cu cea rusa. Spre exemplu, peste 40% dintre cuvintele din limba ucraineana sunt identice cu cele din limba rusa si au acelasi inteles, iar restul de 60% sunt foarte asemamanatoare – scrierea se face in continuare cu litere chirilice. Limba oficiala in aceasta tara a fost mai bine de 30 de ani, limba rusa – aceasta insemnand ca astazi pe intreg cuprinsul tarii o conversatie pornita in limba rusa se poate incheia in ucraineana si ca vorbitorii care doresc o exprimare licentioasa, academica sau conventional politicoasa adesea vorbesc rusa.

Tinand cont ca in estul Europei alte state sunt supuse riscului reversibilitatii procesului democratic, desi in cazul acestora nu exista neaparat o vocatie culturala pro rusa, putem considera ca reversibilitatea in Ucraina este mai mult o certitudine (probata deja) decat o posibilitate fatalista.

In cateva cuvinte, acestea sunt ispravile si ne isprovile diplomatiei publice, de jur imprejurul lumii. Parcurgand aceste evenimente si stari de fapt, poate ne vom destepta, considerand la justa valoare importanta mamagementului de perceptie externa intr-o lume inca libera – lumea in care inca traim.

Dan Dima – Bucuresti 2014

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: