TARILE FARA IDENTITATE COMPETITIVA RISCA SA AIBA SOARTA UCRAINEI!

Leave a comment

April 25, 2014 by diplomatiepublica

Dan Dima NewspaperEste diplomatia noastra in urma diplomatiilor central si vest europene?

 

Pun aceasta intrebare pentru ca numai ea poate sa aduca raspunsuri dupa multele puncte de suspensie imprastiate de politicienii semidocti ai momentului, “barbati de stat” care se lamenteaza ca “lumea nu ne pozitioneaza acolo unde ne este locul”.

 

Vedeam aseara la televizor un fost premier care facea semne disperate catre diplomatia poloneza banuita ca a sprintat egoist lasandu-ne undeva in urma, intr-un nor de praf, incertitudine si lipsa de azimut. Acelasi domn, fireste, daca ar mai fi astazi in pozitia de a avea painea intr-o mana si cutitul guvernamental in cealalta, probabil ca nu s-ar mai fi grabit sa scoata la lumina acest subiect – mai mult, poate ar fi fost in continuare inabordabil si impermeabil la ideile noi si inovatoare cu care diplomatia romaneasca s-ar innobila si de ce nu, s-ar updata, dar aceasta tine de o realitate toxica in care ne obisnuim usor usor. Fatalitate – toti aceia care se incadreaza la un anumit moment dat in fruntea sistemului, din comoditate incearca sa faca pe placul acestuia complacandu-se intr-un dans letargic al obisnuintei sau facnd pacte de coniventa cu sistemul care respinge in mod natural orice forma de schimbare de substanta.

 

De principiu, subscriu la ideea ca se simte nevoia de nou in diplomatia noastra, insa nu m-as grabi sa privesc acest lucru din perspectiva “geniului ministerial” care trece pe la varful institutional ci v-as propune o abordare un pic mai consistenta – cine tine in loc diplomatia romaneasca?

 

Auzim de ceva vreme, daca se intampla sa auzim, ca diplomatiei romanesti, as adauga chiar diplomatiei est europene, i-ar lipsi pragmatismul, mobilitatea si versatilitatea. Si aici, de principiu, as putea fi de acord, insa m-am intrebat tot timpul ce anume ne leaga de picioare, ce anume ne leaga la ochi si cum putem sa devenim mai deschisi la nou in domeniul practicii diplomatice.

 

Ca orice declarat si profund pasionat de diplomatie (de diplomatie publica, in cazul meu) n-am putut rezista tentatiei de a parcurge insetat “izvorul doctrinar” al stiintei managementului relatiilor externe ale Romaniei – “Diplomatia, Scoli si Institutii”, lucrare semnata de Mircea Malita. Pe oricare dintre diplomatii romani i-ai intreba astazi, poate cu foarte putine exceptii, de la cei mai in varsta si pana la cei mai tineri, iti vor spune ca “Diplomatia – Scoli si Institutii” este cartea de capatai a diplomatiei din tara noastra, a diplomatului de cariera. Am trait si eu aceasta experienta si v-as retine atentia cu cateva observatii:

 

Mai intai de toate, cred ca este important de remarcat faptul ca volumul a aparut in anul 1970 si voi face abstractie in mod voluntar de biografia politica a autorului.

 

Ceea ce mi-a atras atentia in mod special au fost doua aspecte – primul, ca diplomatia romaneasca a anului 1970 era puternic centrata pe obiective care tineau de conturul material al granitelor Romaniei, iar cel de-al doilea, ca diplomatia romaneasca a anului 1970, si prin aceasta carte, a foarte multor ani dupa aceea, era puternic centrata pe statalitate si deprinderea negocierii diplomatice in folosul si interesul statului national.

 

Fara a abuza foarte mult de ingaduinta “diplomatilor de cariera” as observa impreuna cu dumneavoastra ca realitatile momentului fac aproape inutila abordarea diplomatica a anului 1970. Mai intai de toate, globalizarea, fenomenul cheie al prezentului si proiectiei acceptabile a urmatoarelor decenii, plaseaza conturul material al forntierelor de stat intr-o zona marginala – caracterul monolitic al statelor si natiunilor fiind astazi o consecinta a ceea ce numim in diplomatia publica “identitate competitiva”.

 

Cele mai bune si mai usturatoare exemple vin de foarte aproape de noi – Ucraina pierde astazi teritoriu, iar aspectul teritorialitatii pare sa fie perceput de catre comunitatea internationala relevanta intr-o zona marginala (desi puternic invocata mediatic) comparativ cu trauma agresiunii pe care Ucraina o suporta din perspectiva natiunii si a idenitatii ei. Cel mai bun argument care sprijina cele spuse de mine mai devreme este faptul ca la ultima vizita in Ucraina a unui inalt demnitar american (Joe Biden) subiectul Crimeea a fost aproape ignorat (desi Crimeea a fost smulsa din trupul Ucrainei cu foarte putin timp in urma si intr-un mod cel puin discutabil), iar preocuparea curenta s-a reorientat pe spatiul care se afla intr-un potential pericol – Ucraina de Est. Agresorul, in acest caz Federatia Rusa, loveste in conturul Ucrainei pentru obiective cu valoare simbolica – aduce ofrande simbolistice de un anumit tip pentru a hrani o identitate a Federatiei, care la randul ei are un anumit profil particular.

ukr 3

Federati Rusa, insa, merge mai departe – actiunile ei nu incerca sa restabileasca echilibre teritoriale (eventual in favoarea exclusiva a Rusiei) ci invoca protejarea unei anumite parti din populatia Ucrainei, care are o anumita identitate (de data aceasta rusa) si care reclama o anumita dorinta de a se pozitiona sub o umbrela statala cu identitate asemanatoare (de data aceasta Federatia Rusa). Asa stand lucrurile, pe cine mai intereseaza in mod realist forma si conturul de harta al statelor? Cel mai probabil, doar Ucraina ramane direct afecatata de aceasta tragedie, ea suferind atat prejudicii materiale dar mai ales prejudicii de perceptie externa.

 ukr 4

Am putut determina in ultimii zece ani, in ultimii cinci ani macar, un gest de interes din partea Kiev ului de ase blinda identitar? Nu prea – am vazut in schimb ca lumea civilizata vorbeste limba rusa la Kiev si am mai vazut ucraineni care spun ca poarta in piept doua inimi – una ucraineana iar cealalta rusa.

 

Astazi frontierele conteaza mai putin sau realist vorbind nu mai conteaza deloc. Ne vedem adesea lamentandu-ne ca mare parte, daca nu cumva in intregime, sistemul bancar romanesc apartine strainilor. Ce are in comun aceasta stare de fapt cu semnificatia frontierelor descrisa si interpretata de Mircea Malita in 1970? Nimic!

 

Lucrurile nu se opresc aici – desi globalizarea si sistemul politic contemporan au permis unor state europene sa-si pastreze, intr-o forma sau alta, o suveranitate cat de cat intacta, asa cum este cazul Evletiei, observam cum caracterul transnational al unor decizii tropaie nestingherit peste frontiere substantial diferite de ale statelor, sa spunem, comunitare.

SW 1

Odata luata decizia eliminarii secretului bancar, din aproape in aproape, Elvetia a fost nevoita sa adopte si ea aceasta decizie, desi, in termeni cat se poate de pragmatici secretul bancar ramanea cam ultimul bastion – asset al tarii cantoanelor in perceptia externa. Astazi, intr-o realitate indiscutabila a disolutiei frontierelor (cel putin al frontierelor interne UE) Elvetia se vede nevoita sa isi caute un nou filon fundamental pentru dezvoltarea unei identitati credibile si competitive, si o face (poate nu in cel mai profesionist si inspirat mod). Ucraina insa, va trebui sa mai astepte pana ce conflictul se va stinge cumva si mai apoi, daca mai este cazul, sa incerce poate sa insaileze o identitate care sa ii confere pe de o parte premize realiste de dezvoltare si garantii certe de securitate (inclusiv de securitate nationala).

 

Romania, desi tara UE, ramane intr-o zona premergatoare deciziei de consolidare a unei identitati competitive, iar daca aceasta perioada de acumulare a curajului de a lua decizia constructiei unei identitati competitive si utile se va prelungi, mi-e teama ca atat dezvoltarea cat si securitatea noastra vor aluneca intr-o zona regretabila a discutabilului.

 

Ne reintoarcem la cartea de capatai a lui Malita pentru a observa ca diplomatia negocierii, diplomatia guvernelor si cea a formalismului exagerat in, chipurile, interesul national, raman si ele intr-un trecut indepartat – locul acestora fiind luat de diplomatia pragmatica a managementului perceptiilor externe, a obiectivelor punctuale specifice lumii libere si aducatoare de beneficii masurabile. Asa cum bine stiti, in mod public este asumat ca statele (cele europene cel putin) si-au cam stabilit parteneriatele, tratatele de baza, parteneriatele strategice chiar, relatia intre state si intre guverne fiind una reglementata destul de bine si complet, atat din perspectiva bilaterala cat si din perspectiva multilaterala. In aceste conditii, sa pretinzi in 2014 ca “prin arta negocierii diplomatice” il vom putea convinge pe Putin sa isi retraga trupele in cazarmi, ori ca vom putea micsora diferenta de o mie de miliarde de Euro dintre PIB ul Germaniei si urmatorul PIB european este o gluma necuviincioasa. De altfel este o evidenta dovada de habarnism sa te lamentezi astazi ca romanii si Romania sunt perceputi si plasati intr-o zona nemeritata si sa speri ca lucrurile se pot indrepta prin diplomatia si practica diplomatica de tip conventional. Sustin aceasta teza prin faptul ca timp de 25 de ani am tot incercat sa otimizam perceptia externa pe diverse paliere prin diplomatie conventionala, iar rezultatele sunt cele pe care le vedem – cat ar trebui sa mai treaca pana ce vom descoperi ca acesta este un drum inchis?

 

Poate nu ar fi rau sa reamintim ca diplomatia prezentului este diplomatia proactiva a managementului relatiei dintre statul tau, natiunea ta si publicul strain in zona caruia urmaresti anumite interese. Daca urmaresti sa iti extinzi o piata atunci va trebui sa castigi inimile viitorilor tai clienti, daca vrei sa te imprumuti de pe o alta piata, atunci trebuie sa te faci credibil si frecventabil pentru acea piata, daca vrei sa te alaturi unei comunitati, atunci trebuie sa faci in asa fel incat respectiva comunitate sa te doreasca iar daca vrei sa te feresti din calea unui pericol atunci trebuie sa-l faci nelegitim pe cel care indreapta armele spre tine in fata propriilor lui sustinatori. Care dintre aceste mecanisme au fost puse in functiune de catre diplomatia noastra conventionala, diplomatia lui Malita si a anului 1970, astfel incat sa putem spera ceva din aceasta zona? Nici macar unul dintre ele!

 

Schimbarea in practica diplomatica inseamna modernizare printr-o abordare realista si noua – printr-o abordare curajoasa si pentru ca am ajuns aici, cu riscul de a-mi supara putinii prieteni polonezi, va voi spune ca diplomatia conventionala poloneza nu este cu nimic mai breaza decat diplomatia conventionala romaneasca. Un sistem la fel de invechit, un corp diplomatic la fel de grefat pe formalismul diplomatic descris de Malita in 1970. Ceea ce are diplomatia poloneza in plus fara de diplomatia romaneasca si ceea ce a propulsat Polonia din aceasta perspectiva mult inaintea Romaniei este aceptabilitatea fata de diplomatia complementara (diplomatia publica) inca din anii 90, atunci cand Polonia facea primii pasi pe lungul drum al diplomatiei publice si al managementului perceptiei externe. In plus, diplomatia poloneza il mai are si pe Radoslaw Sikorsky – un ministru de externe provenit din afara corpului diplomatic, un om dinamic si inventiv (fost jurnalist) si nu in ultimul rand un partener neconventional si agreabil de discutie. Comparatia dplomatiei noastre cu cea din Polonia este nefireasca.

PL 1 

Asadar, nu mi se pare deloc esential faptul ca diplomatia romaneasca a fost intr-o perioada sau alta pastorita de un anumit ministru sau strunita de catre un anumit regim, nu mi se pare foarte devastator faptul ca intr-un timp relativ scurt s-au perindat la conducerea MAE foarte multe multe nume – importanta este deschiderea sistemului catre nou si acceptarea faptului ca lumea s-a schimbat.

 

Astazi publicul strain este unul dintre cei mai importanti jucatori in afacerile externe iar acestui jucator nu-i poti contrapune un sistem ermetic, secretizat si ultra conventional, numai si pentru ca mediul diplomatic conventional este lipsit de orice credibilitate in managementul relatiei cu publicul larg civil. Asa poate ca as putea argumenta cel mai bine faptul ca nu-mi doresc catusi de putin minimizarea lui Mircea Malita sau pozitionarea lui si a lucrarii (lucrarilor) lui in zona derizoriului doar pentru ca omul a fost membru al CC al PCR din 1972 si pana in 1980 ori pentru ca a fost in varful afacerilor externe romanesti intr-o perioada in care se cristaliza aici un regim cu trasaturi antagonice regimului democratic (adjunct al ministrului de externe intre 1962 – 1970). Spun doar ca diplomatia conventionala descrisa de Malita in “Diplomatia Scoli si Institutii” – cartea de capatai a diplomatului roman, este o diplomatie performanta a vremurilor respective, insa o diplomatie neconforma cu realitatea zilelor noastre – ceea ce de altfel se poate si observa prin rezultatele pe care le obtinem.

 

Sistemul trebuie sa se deschida in fata noilor instrumente care se portivesc noilor tipologii de probleme in managementul relatiilor internationale. Ieri ne blindam frontierele, astazi trebuie sa ne cultivam credibilitatea – ieri ne proiectam forta politica a statului, astazi trebuie sa ne proiectam performanta iar identitatea trebuie sa ne deschida usile al caror prag ne propunem sa-l trecem. Vremurile, intr-adevar, s-au schimbat.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: