ISRAELUL NU MAI FACE FATA EGOISMULUI INSTITUTIONAL – HASBARA SE INTOARCE?

Leave a comment

January 4, 2015 by diplomatiepublica

Cu ceva vreme in urma, semnalam comunitatii interesate de mersul diplomatiei publice in lume, ca ceea ce era odata un etalon al managementului perceptiei externe, simbolul performantei in diplomatie publica si comunicarea internationala, Ministerul Diasporei si Diplomatiei Publice de la Tel Aviv – HASBARA, s-a transformat (in urma unei “reforme” institutionale) intr-un birou guvernamental – adica o entitate predominant decorativa cu “performante” imposibil de trecut cu vederea.

israel 2

Explicatiile pentru acesta “reforma” bizara nu s-au livrat publicului intern, publicului specializat si cu atat mai putin publicului extern, insa putem intui ca specialistii hasbarei, din vechea structura, puteau fi incomozi actului de guvernare, ei fiind obisnuiti sa asimileze diplomatia publica drept o practica diplomatica si de management al perceptiei externe intr-un sens mai larg (cu radacini adanci in policy making) decat ca simpla comunicare si cu atat mai putin similara cu propaganda. O alta explicatie pentru manevra deloc inspirata de la Tel Aviv ar fi faptul ca aparatul guvernamental si reprezentantii conservatori ai diplomatiei conventionale osificate si anchilozate in matricea “actiune – reactiune” ar fi fost ingroziti de ideea de a imparti gloria unei solutionari (chiar si partiale) a conflictului regional cu mai noua si mai atragatoarea diplomatie publica – o diplomatie a popoarelor, a proiectelor, a obiectivelor pentru oameni si nu a obiectivelor politice de partid, de stat si de casta.

Acum cateva zile, Jerusalem Post a publicat o analiza extrem de interesanta (pentru noi), analiza din care am aflat care este “temperatura” diplomatiei publice (ce a ramas din Hasbara) Israeliene si care sunt palierele subiectivismului israelian de pe care se pornesc rationamentele ce conduc spre concluzii atat de eronate.

Marturisesc ca de-a lungul timpului am avut placerea de a coresponda cu multi specialisti israelieni din domeniul diplomatiei publice si am avut extrem, extrem de multe de invatat de la profesori israelieni remarcabili atat in discutiile noastre curente cat si in cadrul Annenberg School. De aceea, voi incerca sa tratez cu respect si cu prudenta expertiza provenita din acest colt de lume.

Ideea cu care incepe si se incheie articolul din Jerusalem Post este aceea ca astazi Israelul intampina mari probleme in a reusi sa adune simpatia “publicului extern” si ca de data aceasta, nu diplomatia publica (?!) este cea care poate rezolva situatia.

Inainte de a face orice alte consideratii, din aceasta analiza reies doua aspecte deosebit de relevante – primul ar fi acela ca pe “publicul strain” il cheama “John Doe”, iar al doilea ar fi ca Israelul e foarte interesat ca “de pe cealalta parte a globului” lumea sa vada dincolo de incarcatura emotionala provocata de “pozele cu cadavre si cladiri distruse” de armata israeliana. Asadar, iata, macar ne-am lamurit ce ii intereseaza pe israelieni si in fata carui public doresc ei sa isi imbunatateasca imaginea.

Netanyahu Obama

Ideea ca diplomatia publica nu ar fi nici adecvata si nici suficienta unei astfel de optimizari este eronata – profund eronata.

Aici ne aflam in fata unei situatii clasice si banale de criza de credibilitate – Israelul plangandu-se ca “publicul strain” crede mai mult imaginile dramatice transmise de adversarii lui si nu crede in teza “Israelului victima a terorismului, a tirului de rachete si a actiunilor subterane subversive”. Ei bine, in aceste circumstante, daca nu diplomatia publica este cea care ar putea livra solutii, atunci cine?

Asa cum am mai aratat in articolele publicate aici, fundmentul de credibilitate este vital oricarui stat care vrea ceva in context international si oricarui stat, in general, in ziua de astazi. Crearea si cultivarea de credibilitate este si va ramane, indiferent de eforturile conservatorilor, o ramura din spectrul larg de practici al diplomatiei publice. Ceea ce nu se poate intampla niciodata, si aici sunt nevoit sa dau dreptate autorului, nu se poate construi credibilitate de tara exclusiv prin comunicare, deci nu se poate construi niciodata credibilitate de tara cu o diplomatie publica redusa la intelesul de “comunicare”.

israel 3

De-a lungul vremii, inca de la formare, Israelul ne-a obisnuit cu formularea unor obiective, pe cat de putin familiare noua pe atat de bine explicate de defuncta Hasbara. Astazi insa, obiectivele Israelului par sa fie si ceva mai multe, si ceva mai greu de atins, dar in egala masura si incomparabil mai putin bine explicate. Israelul vrea sa ne convinga ca este o victima!

Tel Aviv ul, foarte pe scurt, isi doreste sa se profileze ca tara in pozitia de victima – un obiectiv care nu sta deloc in picioare din cauza unor realitati incontestabile – o armata extrem de performanta, un sistem de securitate redutabil, un nivel de dezvoltare hi – tech extrem de ridicat si foarte bine implementat in toate domeniile si o diaspora foarte influenta la nivel mondial. Oare acesta este profilul unei tari – victima?

israel 1

Indiscutabil, realitatea regionala ne arata doua adevaruri de nezdruncinat – Israelul este o victima a terorismului, a tirului de rachete, a actiunilor subversive, dar in egala masura, adevarate si dramatice sunt si imaginile cu palestinieni ucisi, cu cladiri devastate de raidurile israeliene. Este un joc al credibilitatii care, din pacate, macina ambele tabere pana la stadiul in care ne aflam astazi – Israelul legitimat de forta dezvoltarii economice si militare, Palestina legitimata de normele de drept international si ambele ruinate in credibilitate de un conflict interminabil.

Adevarul istoric ar trebui sa fie transat de istorici – pe noi, insa, ne intereseaza altceva – solutia de diplomatie publica. Intrebarea la care se cauta un raspuns este daca diplomatia publica israeliana este capabila sa produca acea credibilitate care sa ii legitimeze statului Israel actiunile de echilibrare a situatiei de conflict si de ce nu, sa ii permita derularea unui proces de solutionare a conflictului, partial sau total.

Raspunsul meu categoric la aceasta intrebare este afirmativ!

Raspunsul meu ramane afirmativa atata vreme cat Tel Aviv ul revine la forma autentica de diplomatie publica pe care a practicat-o in trecut si care i-a asigurat chiar si in situatii de conflict o comfortabila sustinere prin credibilitate. Comunitatea internationala crede prea putin in vorbe si doreste sa cunoasca intregul proces de elaborare a masurilor care pot conduce catre un echilibru stabil. Lipsa oricarui element din acest lant poate compromite intregul efort de credibilizare.

Daca Israelul se va limita doar sa comunice informatii pe care nici in Europa si nici “pe cealalta parte a globului” nimeni nu le solicita, neavand nimic de vandut si neputandu-se identifica un potential public pentru respectivele informatii (advertising), atunci, pe buna dreptate, se poate sustine ca Israel face propaganda, o “propaganda ieftina” – asa cum scrie Jerusalem Post – iar acest fapt este de neinteles din partea unui stat cu o expertiza atat de vasta, atat de profunda si valoroasa in domeniul managementului perceptiei externe.

Pentru a evita “propaganda”, administratia israeliana trebuie sa permita din nou diplomatiei publice sa se apropie de sfera decizionala in forma si deplinatatea valentelor ei. Diplomatia publica israeliana va trebui sa identifice, intr-adevar caror publicuri doreste sa se adreseze, trebuie sa afle cu precizie care sunt potentialele asteptari ale respectivelor publicuri si sa determine factorii care ar reorienta atentia audientei catre ceea ce vrea Tel Aviv ul sa comunice. De asemenea statul Israel trebuie sa inceapa sa produca politicile publice pe care comunitatea internationala le asteapta, sa le supuna in mod transparent si mai putin “stategic” sub atentia mediilor occidentale, atat in procesul lor de initiere cat si in acela de implementare si operationaleizare si in final sa permita obiectiv si transparent evaluarea lor de catre toti cei interesati. Este greu, este dificil chiar si pentru administratia centrala in sine, dar este demonstrat ca alta cale de recredibilizare nu exista.

Acestia sunt pasii pe care statul Israel trebuie sa ii faca spre a castiga mai intai increderea comunitatii internationale si mai apoi aprecierea acesteia fiind constient ca fara o structura de credibilitate solida va fi imposibil de dezvoltat manevre de castigare a simpatiei (compasiunii) din partea opiniei publice, iar fara un minim efort de castigare a simpatiei (a compasiunii) externe orice efort de credibilizare este in zadar.

Este foarte adevarat ca Israelul dezobisnuit sa mai asculte publicurile straine, fiind prea concentrat pe directiile lui de conflict, ar putea constata ca de la destructurarea hasbarei si pana astazi s-a deplasat, putin dar cuantificabil, dintr-o zona de perceptie centrala (unde toata lumea iti observa si cel mai mic gest) spre o zona marginala sau moderat marginala unde eforturile pentru alignment sunt extrem de costisitoare. Totodata, este foarte posibil ca in urma unei abordari profesioniste, Israelul sa constate ca opinia publica internationala isi doreste pace – o pace care insa se poate obtine doar printr-o cedare de autoritate din partea guvernului israelian catre organismele internationale capabile sa transeze intr-o maniera durabila diferendele regionale si locale din zona, dar obtinand totusi o dezamorsare pasnica a unui conflict care a inceput sa se banalizeze si o iesire din matricea contraproductiva a razboiului.

Poate ca cea mai sigura solutie la care poate apela Israelul, pentru recredibilizare, este aceea de a “merge pe mana” puterilor in fata carora doreste sa-si optimizeze perceptia – aceasta insemnand transparenta si responsabilitate, fiind o solutie care a oferit anterior rezultate si care, in cazul de fata ofera garantia ca din perspectiva Israelului, astfel, viitorul nu poate fi mai defavorabil (rau) decat prezentul.

Incercarea Jerusalem Post de a ne spune ca Israelul trebuie si poate sa mizeze pe cartea turismului pentru a transmite un mesaj “autentic, dincolo de imaginile cu cadavre si cladiri bombardate”, este o incercare pe cat de legitima pe atat de obiectiva si sincera (?!) – dar mai presus de toate, ea este o forma de expresie a unei “naivitati” care nu ia in calcul faptul ca turismul in Israel, desi este un turism de o categorie speciala, aduce mai multi sau mai putini vizitatori in functie de stabilitatea si securitatea in zona.

Mi-e teama ca respunsurile in forta ale armatei isreliene, fie ele si legitime intr-o anumita masura, nu pot fi utile turismului acestei tari, iar comunicarea, oricat de talentata ar fi, nu poate aduce acea categorie de argumente care sa acopere dovezile fotografiate si filmate de adversari. Asadar, solutia Israelului este una singura – pacea, iar solutia de recredibilizare nu poate fi decat initierea si implementarea de politici care pot conduce catre o solutionare pasnica, partiala sau totala, a conflictului cu vecinii.

Nu as vrea sa inchei acest articol inainte de a aprecia in mod deosebit observatia autorului acestei analize ca retelele sociale NU sunt si NU trebuie sa fie “prelungiri” ale birourilor de presa ale institutiilor si statelor (un lucru pe care si Romania trebuie sa si-l asume) – ca publicarea informatiilor ultra prelucrate, a imaginilor bine procesate si a logo urilor bine cantarite pe retelele de socializare reprezinta o pierdere de vreme si resurse si chiar o eroare care poate conduce spre decredibilizare. Da, sunt cu totul de acord ca informatiile pe care statele le transmit pe retelele de socializare trebuie sa se adapteze profilului acestor canale, adica sa fie efectiv eliptice de filtre si prelucrare redactionala pentru a fi autentice, deci credibile.

Ceea ce insa nu ne spune pana la capat autorul articolului este faptul ca pentru a fi cu totul autentice, aceste mesaje trebuie sa fie initiate preponderent, daca nu exclusiv, din zona societatii civile, iar daca unul sau altul dintre personajele politice relevante alege sa se exprime pe aceste canale, atunci el o vor face din perspectiva civila si personala si nu din calitatea oficiala si institutionala.

Probabil ca odata declansata polemica aceasta, ea se va rostogoli pese societatea israeliana, iar cand va capata agregarea corespunzatoare, va reusi sa antreneze si mediul politic si decizional de la care specialistii israelieni (si nu numai) in diplomatie publica se asteapta sa primeasca un semnal.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: