World Expo Milano, in sine, in lume si la noi….

Leave a comment

April 30, 2015 by diplomatiepublica

Vineri, 1 Mai 2015 se deschide la Milano World Expo. Evenimentul are ca tema „Feeding the Planet, Energy for Life”.

EXPO1

Ediţia din acest an reuneşte 145 de ţări expozante şi este pregătit să primească 20 de milioane de vizitatori pe parcursul celor şase luni de desfăşurare. Manifestarea mai este cunoscută şi sub denumirea de World Fair. Prima ediţie a World Expo a avut loc la Londra în anul 1851 – Great Exhibition of the Works of Industry of All Nations, iar ultima ediţie a fost şi cea mai mare – 190 de ţări cu 75 de milioane de vizitatori, la Shanghai. Milano găzduieşte a doua oară în istorie World Expo – prima expoziţie ţinându-se în anul 1906.

Vor expune aici oraşe, organizaţii transnaţionale, companii şi entităţi neguvernamentale, însă în centrul atenţiei vor fi ca de fiecare dată pavilioanele statelor expozante. Din acest punct de vedere World Expo Milano reprezintă o excelentă platformă de diplomaţie publică unde are loc transferul de mesaj către audienţa străină. Tot aici are loc transferul cultural – World Expo fiind mediul în care cultura națională întâlneşte nemijlocit publicul străin.

Ca orice eveniment de această dimensiune, el pune în lumină oraşul şi ţara gazdă, însă pe lângă acestea Expo oferă oportunităţi ca ţările participante să îşi proiecteze imaginea şi identitatea în faţa publicului străin în sens larg, prin pavilioanele naţionale.

Pentru majoritatea statelor participante la World Expo acesta este cel mai mare eveniment de promovare internaţională care se desfăşoară în afara graniţelor.

World Expo este un moment special pentru că spre deosebire de Jocurile Olimpice sau Campionatul Mondial de Fotbal, acesta nu este un eveniment mass media ci unul care presupune „sa fii acolo”! Deşi trăim in era digitală, World Expo merge pe forma elementară de comunicare umană ce presupune mişcarea fizică, prezenţa fizică multi senzorială.

Un alt aspect care trebuie remarcat este acela ca Expo se poziţionează pe zona „low politics”, este un eveniment care celebrează şi invită mai puţin spre reflexie, este un eveniment orientat către cooperare şi nu unul generator de construcţii opoziţionale. Cu toate acestea, World Expo este un mediu competiţional în care fiecare ţară încearcă să se expună cât mai bine şi mai frumos în faţa lumii întregi.

Aşa cum spuneam, World Expo are tradiţia de a atribui fiecărei ediţii câte o tematică, iar în acest an Milan Expo este centrat pe aspecte legate de alimente, alimentaţie – de la explorarea culturii culinare şi gastronomice naţionale, până la combaterea foametei sau lupta împotriva obezităţii. Prin urmare, anul acesta fiecare ţară expozantă îşi va împărtăşi povestea culturii culinare tradiţionale şi specifice, valorile culturale care o însoţesc, la cel mai important eveniment internaţional de diplomaţie publică.

expo 2

Iată cum arată pavilioanele câtorva ţări:

SUA

america

Italia

Italia

Polonia

Polonia

Federaţia Rusă

rusia

Columbia

Colombia_01

Azerbaidjan

azernaijian

Legat de participarea României la acest eveniment putem nota doar că avem un „comisar” responsabil, in persoana lui Georgian Ghervasie şi câteva schiţe ale proiectului „integrat” de pavilion (foarte sugestiv pentru etapa pe care o parcurgem).

pav Ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: