ESTE FESTIVALUL ENESCU DIPLOMATIE PUBLICA? NU!

Leave a comment

August 31, 2015 by diplomatiepublica

afis-enescu-1000x600Fără nici cea mai mică urmă de îndoială, Festivalul George Enescu reprezintă un eveniment cultural major în România, iar lucrul acesta se poate confirma prin evaluarea obiectivă a modului în care informaţiile despre acest eveniment ajung în presa naţională ori prin numărul mare de spectatori care asistă la reprezentaţiile date de artişti pe perioada unei luni de zile.

Am citit, însă, puncte de vedere, surprinzător, din partea unor iniţiaţi care pretindeau că Festivalul Enescu este cel puţin în egală măsură şi un eveniment major de diplomaţie publică a României – aspect cu care NU sunt de acord şi pe care îl resping cu toată convingerea.

Evident, prezenţa unor artişti străini, dirijori, solişti, orchestre…etc, din străinătate, reprezintă un element care face Festivalul Enescu mai interesant şi mai valoros din punct de vedere cultural, însă acest fapt nu reprezintă în nici un caz atributul care ar transforma evenimentul naţional într-un eveniment vector de diplomaţie publică.

Principalul argument care sprijină punctul meu de vedere este acela că evenimentul se adresează publicului român – deci nu publicului străin (condiţie obligatorie pentru un eveniment de diplomaţie publică) – publicul străin neavând contact cu ceea ce se întâmplă în România nici direct şi nici prin transmisii televizate ori radio. Cel de-al doilea argument este acela că Festivalul în sine nu deschide în nici un fel calea promovării externe a unor politici publice – politicile fiind de asemenea, element esenţial în diplomaţia publică autentică. Şi în fine, nu ştiu dacă în ultimul rând, Festivalul Enescu nu face parte dintr-o strategie naţională de promovare externă a României, astfel încât, alături de alte acţiuni, să întregească o campanie multidisciplinară de management al percepţiei externe.

Revin şi spun că Festivalul George Enescu este într-adevăr un eveniment cultural major al României şi chiar mai mult, este un element care poate fi integrat într-o strategie mai largă care să cuprindă atât obiective măsurabile cât şi politici publice relevante deopotrivă pentru publicul extern şi pentru România, dar astăzi, în contextul actual, nu se poate considera a fi un eveniment vector de diplomaţie publică.

Folosirea sintagmelor fără o cunoaştere temeinică a semnificaţiei lor, poate compromite şi devaloriza inclusiv evenimente de tipul Festivalului George Enescu pentru că standardele de evaluare în domeniul diplomaţiei publice sunt standarde suficient de precise astfel încât aplicarea lor pe astfel de evenimente să solicite din partea acestora performanţe pe care ele nu le pot atinge, realist vorbind, niciodată.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: