PIERDEM RĂZBOIUL INFORMATIILOR – CE SPUNE DOAMNA MOGHERINI?

Leave a comment

September 16, 2015 by diplomatiepublica

MogheSe vorbeşte extrem de mult despre propagandă în Europa, aşa cum se vorbeşte şi despre contra propagandă – două arme/ instrumente care ţin de preistoria metodelor de influenţare a opiniei publice, fără ca nimeni să nu înţeleagă că toată această retorică nu conţine complimente la adresa Europei şi a lumii occidentale în general.

Aşa cum am arătat în materialele noastre anterioare, propaganda este posibilă doar pe spaţii ermetizate, foarte strict controlate sau spaţii neglijate de cei care ar fi trebuit să le păzească. Pur şi simplu, propaganda este imposibil de promovat într-un mediu liber unde există posibilitatea de a se administra informaţii contradictorii celor ofensive, fidele adevărului care se contrapun celor mincinoase etc.

Faptul că astăzi cineva poate promova propaganda în Europa nu reprezintă altceva decât faptul că din neştiinţă sau din nepăsare Europa şi lumea occidentală a lăsat pur şi simplu nesupravegheat acest spaţiu. Încercările doamnei Federica Mogherini de a aduna opt cavaleri ai reţelelor de socializare, vorbitori de limbă rusă, pentru a-i pune să se lupte în cuvinte cu Vocea Rusiei (Russia Today) ne confirmă faptul că evoluţia crizei migranţilor, sub mandatul doamnei Comisar nici nu putea avea alt deznodământ.

Specialiştii în domeniul diplomaţiei publice sunt îngrijoraţi de evoluţia fulminantă a canalelor de ştiri finanţate de stat, aşa cum este Russia Today. BBC ul speră că va reuşi să stopeze tendinţa de tăiere a bugetelor şi încearcă să convingă guvernul Marii Britanii să finanţeze noi canale cu difuzare în Rusia, dar şi Coreea de Nord sau lumea arabă.

BBC World Service a primit un buget redus drastic la 275 milioane de GPB, aceasta însemnând că rezidenţii din UK trebuie să suporte o taxă de licenţă pentru o emisie World Service în 25 de limbi.

Întrebarea legitimă este dacă BBC emite doar în interesul Regatului Unit sau în interesul democraţiei şi al lumii libere….

Apariţia acestor canale, Russia Today, Al Jazeera, CCTV şi în curând TRT World a schimbat şi continuă să schimbe fundamental peisajul media. Cu toate că audienţa este destul de greu de coagulat pe astfel de canale, ele au o trăsătură comună – buzunarele din care se alimentează sunt foarte adânci şi extrem de generoase. Deşi bugetul Al Jazeera (mare) nu a fost făcut public niciodată, circulă o anecdotă conform căreia el se poate aprecia prin enunţarea unei sume exorbitante la finalul căreia doritorul de adevăr trebuie să mai adauge un zero.

Spre exemplu, Al Jazeera America – post de limbă engleză, a cumpărat postul de televiziune de la Al Gore cu 500 milioane USD, urmând să mai cheltuiască încă alte câteva sute de milioane pentru o audienţă ridicolă de 17.000 de oameni.

Diplomaţia publică şi deprinderea mânuirii tehnicilor de influenţă nu reprezintă o noutate. Canale precum NHK World în Japonia, Deutsche Welle Germania şi France 24 au fost arme eficiente în lupta cu Iran Press TV. Interdicţia de a difuza în Marea Britanie primită de postul de televiziune iranian în 2012 confirmă importanța pe care acesta o avea.

Ultimul intrat pe piaţă, TRT World, canal de limbă engleză locat la Istanbul va începe emisia în luna octombrie a anului acesta, cu doar câteva săptămâni înainte de confruntarea electorală a alegerilor generale din Turcia. Tot ceea ce se ştie în acest moment despre canal este că el va avea obligatoriu o orientare pro Erdogan.

Russia Today este considerat cel mai de succes exemplu de reconfigurare digitală. RT are un milion de urmăritori sau poate chiar mai mult pe canalul Twitter de limbă engleză, iar canalele TV transmit simultan programe în limbile engleză, arabă (!) şi spaniolă.

Anunţat ca un vector de diplomaţie publică, care îmbunătăţeşte imaginea Rusiei, RT se dovedeşte a fi mai curând o sursă de ştiri „controlate de Kremlin”, adică un ciocan care bate sacadat în nicovala occidentală pe teme precum Siria sau Ucraina şi teme adiacente acestora.

O opinie interesantă este aceea că încercarea guvernului conservator de la Londra de a diminua forţa internă a BBC, nu a însemnat altceva decât vulnerabilizarea reţelei şi distrugerea unui instrument unic în serviciul britanic exterior. Contracararea fluxurilor informative transmise de surse ostile pe fondul continuelor tăieri de buget nu mai poate reprezenta o provocare ci chiar o luptă apriori pierdută.

Aşadar îngrijorările specialiştilor în domeniu cresc proporţional cu evoluţia exponenţială a ponderii acestor canale media sponsorizate guvernamental care, în cele din urmă, obstrucţionează posibilitatea publicului de a accesa informaţii imparţiale din partea unor surse independente.

În mod cert, soluţia nu este cea a tăierilor de bugete pentru vectorii occidentali şi oricum nu aceasta este soluţia de moment, aşa cum ridicolă mi se pare propunerea doamnei Mogherini cu care domnia sa (şi probabil că doar domnia sa) crede că va învinge mecanismele de influenţă utilizate astăzi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: